Primele imagini și informații cu noua generație Jeep Compass.
- septembrie 27, 2016
- Stiri. Informatii. Noutati
- Posted by Trandafir Marian
- Leave your thoughts
Jeep nu a ținut cont că atenția lumii auto se concentrează în aceste zile asupra Salonului Auto de la Paris. Motiv pentru care a dezvăluit primele imagini și informații ale noului Jeep Compass.
Chiar dacă atenția tuturor se concentrează în aceste zile asupra Salonului Auto de la Paris, Jeep a decis să își facă temele pentru ediția din acest an a Salonului Auto de la Los Angeles, programat la finalul lunii noiembrie.
Constructorul american a dat publicității primele imagini și detalii ale noului Compass. Era un model așteptat de multă vreme, având în vedere că generația actuală a adunat deja nouă ani de carieră.Înlocuitorul a fost dezvăluit odată cu intrarea sa în producție, pe linia de asamblare a uzinei Jeep din Goiana, Pernambuco, Brazilia. Această fabrică va asigura necesarul de mașini pentru cele 100 de piețe pe care ar urma să fie livrat noul Compass.